Trei angajați de la Electrolux Satu Mare au intrat în GREVA FOAMEI. Protestul vizează o majorare de 2 LEI pe oră

Trei angajați de la Electrolux Satu Mare au intrat în GREVA FOAMEI. Protestul vizează o majorare de 2 LEI pe oră
Publicat: 09/04/2019, 11:17

Liderul Sindicatului Liber „Samus” din cadrul Electrolux Satu Mare, Sorin Faur, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că sindicaliștii nu au mai fost chemați la negocieri cu conducerea Electrolux, fiind înregistrat un blocaj în acest caz.

„Trei din cei peste 400 de angajați ai Electrolux care se află în grevă de cinci săptămâni în fața fabricii au intrat în greva foamei. Este o formă extremă de protest față de situația din fabrică. Am anunțat la DSP Satu Mare din partea sindicatului că avem cele trei persoane în greva foamei, astfel că cei de la spital pot interveni dacă vor avea probleme de sănătate, și să fie monitorizate de un echipaj medical. Cei trei angajați stau dimineața câteva ore în fața fabricii. Deocamdată nu am mai fost chemați la negocieri cu conducerea Electrolux, este un blocaj, dar sperăm că situația va fi deblocată”, a spus Faur.

Potrivit acestuia, mai mulți angajați ai Electrolux aflați în grevă de cinci săptămâni au reluat activitatea, dar doar pentru a reuși să obțină concediu medical deoarece s-au îmbolnăvit.

„Nu poți avea două suspendări ale contractului, și pe bază de grevă și pe bază de concediu medical. Trebuie să ieși din grevă ca să îți suspenzi contractul pentru concediu medical. Majoritatea acestor persoane reintră, ulterior, în grevă, după ce își încheie concediul medical”, a explicat Sorin Faur.

Angajați de la firma Electrolux din Satu Mare sunt în grevă generală de mai bine de cinci săptămâni, cerând majorarea salariilor cu 2 lei pe oră.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Anvelopele care devin obligatorii în România. Toți șoferii trebuie să circule cu ele
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Jimmy Carter, primul președinte american care atinge vârsta de 100 de ani